Prof. dr. Ilie Moise, cercetător ştiinţific I

Domenii de cercetare 
  • folclor, etnografie, etnologie, etnomuzeologie și antropologie culturală
Principalele teme de interes ştiinţific 
  • Confrerii carpatice de tineret;
  • Istoria folcloristicii românești;
  • Repere ale învățământului etnologic în limba română;
  • Fotografia – document etnologic.
Curriculum Vitae 
Contact 

Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu
Sibiu Bd-ul Victoriei nr. 40, 550024

Tel. 0269-212604; Fax: 0269-216605
e-mail: secretariat@icsusib.ro

Proiecte actuale 
  • Sibiul cultural între orient şi occident. În colaborare cu dr. Gabriela Panţel Cenuşer
  • Patrimoniul tradițional imaterial la începutul mileniului III: arhive naționale de folclor
Proiecte finalizate 
  • Confrerii carpatice de tineret: ceata de feciorii. În colaborare cu Fundația pentru o Societate Deschisă, ediții: 1999, 2012;
  • Sibiu – repere etnologice. În colaborare cu Forumul Democrat al Germanilor din România, 2004.

Premii şi distincţii

Premiul Ethnos al Fundaţiei Culturale Ethnos din România pentru cercetare (1999).

 

Prof. dr. Ilie Moise a absolvit Facultatea de Filologie, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca (1967-1972), specializarea folclor literar românesc, a susţinut teza sa de doctorat,  în domeniul filologie, folclor literar la aceeaşi facultate (1993, cu prof. dr. Dumitru Pop). Între 1972 şi 1975 a lucrat la Centrul judeţean al creaţiei populare Sibiu, fiind metodist cu probleme de literatură şi folclor, între 1975 şi 1983 a fost inspector la Comitetul de cultură al judeţului Sibiu, apoi, între 1983 şi 1988 director al Teatrului de Stat Sibiu. Din 1988 lucrează la Institutul de Cercetări Socio-Umane, din 2000 devenind profesor la Facultatea de Litere şi Arte, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Este membru fondator al Societăţii de Ştiinţe şi Etnografie din România; membru fondator al Comisiei de Folclor şi Etnologie a Academiei Române; din 1977 secretar al Asociaţiei Folcloriştilor şi Etnografilor din judeţul Sibiu (AFES), iniţiator al Arhivei de folclor AFES; redactor şef al publicaţiei Studii şi comunicări de etnologie; membru în colegiul de redacţie al revistelor Cercetări de limbă şi literatură (Sibiu), Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, Acta Musei Porolissum (Zalău), Revista de etnografie şi folclor (Bucureşti). A publicat 10 cărţi şi peste 100 de studii şi articole de specialitate. Activitatea ştiinţifică, desfăşurată pe parcursul a peste trei decenii, a fost consemnată în enciclopediile de specialitate, în Dicţionarul folcloriştilor (vol. 2, Bucureşti: Editura Litera, 1983), Dicţionarul etnologilor români (vol. 2, ed. Iordan Datcu, Bucureşti: Editura Saeculum I.O., 1998), Etnologie română contemporană. Lexicon bibliografic ilustrat (ed. Ioan Godea, Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2002).