Dicţionarul istoric al oraşelor din România

 

Coordonatori: Anda-Lucia Spânu, Maria-Emilia Ţiplic.

Dicţionarul istoric al oraşelor din România, un proiect care se desfăşoară de mai mulţi ani şi aflat în curs de finalizare, va reprezenta un instrument de lucru indispensabil  pentru cei interesaţi de evoluţia istorică a oricărei localităţi ca oraş. Elaborarea lucrării a impus un efort susţinut de documentare şi consultare a numeroase studii de specialitate şi din partea colaboratorilor din ţară. Vocile pentru cele 370 de oraşe vor fi grupate pe provincii A. Moldova, B. Ţara Românească, C. Transilvania, iar în cadrul acestora ordonate alfabetic. Lucrarea va cuprinde şi oraşele dispărute sau cele care şi-au pierdut statutul de oraş în decursul timpului. Fiecare voce va conţine următoarele tipuri de informaţie:

  • denumirea în limba română a oraşului şi corespondentul ei în alte limbi, acolo unde este cazul (latină, germană, maghiară, sârbă etc.);
  • date succinte despre mediul geografic;
  • scurt istoric care să cuprindă informaţii privitoare la prima atestare documentară a localităţii şi prima atestare ca oraş, evoluţie, economie, cultură, demografie;
  • monumente istorice;
  • instituţii de cultură şi de învăţământ superior;
  • bibliografie şi (unde acestea există) date specifice localităţii, care o identifică / reprezintă.