1956-1959 Începuturile instituţiei de cercetare sibiene

Tradiţiile de cercetare umaniste ale Sibiului au căpătat un cadru organizatoric în secolul al XIX-lea. Au fost înfiinţate asociaţii cu caracter cultural-ştiinţific: în 1840, Verein für Siebenbürgische Landeskunde (Asociaţia pentru cunoaşterea Transilvaniei), care a editat, începând din 1843, revista Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde (Arhiva pentru cunoaşterea Transilvaniei), iar în 1861, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), cu revista ei Transilvania, editată din 1868. În secolul al XX-lea, în eforturile pentru crearea unei universităţi germane la Sibiu şi a unui centru de cercetare aferent, Nicolae Iorga a înfiinţat, în 1922, Secţiunea Sibiu a Institutului de Studii Sud-Est-Europene din Bucureşti, care a reunit cercetători români şi saşi. Această Secţiune a funcţionat doar până în anul 1936, dar după câţiva ani s-a fondat aici Deutsches Forschungsinstitut (Institutul de Cercetare German). Acest institut şi asociaţiile mai vechi au fost desfiinţate după al doilea război mondial. Însă, pe când funcţiile „ASTREI”, raportate la românii transilvăneni, puteau fi preluate, cel puţin în parte, de către alte instituţii, rolul Asociaţiei pentru cunoaşterea Transilvaniei şi al Institutului de Cercetări, raportat preponderent la populaţia germană de aici, a rămas nesuplinit.

După anii grei postbelici, germanii din România au fost repuşi în drepturi, în 1956: cei deportaţi în Bărăgan s-au putut reîntoarce în satele lor, iar populaţiei rurale i s-au retrocedat cel puţin curţile şi casele. Într-o asemenea conjunctură, au existat strădanii pentru reînfiinţarea unei unităţi de cercetare. După o informaţie primită de la domnul Gernot Nussbächer, au existat deja din primăvară zvonuri privind o asemenea acţiune iar ca posibili colaboratori erau în discuţie Carol Göllner, Julius Bielz, Harald Krasser sau Bernhard Capesius, precum şi Herbert Hoffmann, respectiv Gernot Nussbächer. Oricum, reînfiinţarea, în acelaşi an, a unei unităţi de cercetare in Sibiu poate fi înţeleasă, preponderent, ca o măsură, pe plan cultural-ştiinţific, a reabilitării germanilor de către oficialităţi. În 1957 instituţia a fost dotată şi cu o revistă proprie, Forschungen zur Volks- und Landeskunde (Cercetări de etnografie şi istorie).

Nicolae Lupu, primul conducător al instituţiei, referindu-se, în Buletinul informativ al Institutului la împrejurările fondării, consideră: „Imboldul iniţial care a dus la înfiinţarea [...] l-a constituit existenţa [...] bogatului material lexicografic privind graiurile săseşti, cules la începutul secolului nostru [...], folosit parţial în primele volume ale Dicţionarului Graiurilor Săseşti. [...] Pentru a continua valorificarea acestui [...] material lingvistic, Fritz Holzträger, unul din vechii colaboratori ai lucrării, a luat legătură cu profesorul Emil Petrovici, director al Institutului de Lingvistică din Cluj. Acesta era, în principiu, de acord cu reluarea lucrărilor la Dicţionar, cu atât mai mult, cu cât lucrarea urma să se desfăşoare sub controlul ştiinţific al Academiei de Ştiinţe din Berlin, cu care s-a încheiat în acest sens un acord de colaborare încă din 1955. „Înfiinţarea unui institut de cercetări”, aflăm mai departe, „a fost favorizată de posibilităţile pe care le oferă Sibiul sub raportul documentării ştiinţifice. [...] Tuturor acestora li se adaugă ambianţa culturală, precum şi prezenţa unor oameni cu vădite preocupări ştiinţifice”.

Demersurile oficiale au fost făcute de către Nicolae Lupu, Carol Göllner şi Cornel Irimie, iar după aprobarea acestora, titulatura noii unităţi a fost: Secţia de Ştiinţe Sociale Sibiu, dependentă de Academia Republicii Populare Române / Filiala Cluj. Nicolae Lupu a fost numit „şef de secţie”, iar Carol Göllner, a devenit, în 1957 „redactor-şef” al revistei.

Judecând după componenţa colectivului, obiectivele de cercetare erau, deja din această perioadă iniţială, foarte diferite: Cornel Irimie, Misch Orend şi Herbert Hoffmann se ocupau de etnografie, Nicolae Lupu şi Iuliu Paul au fost arheologi, iar Gustav Gündisch şi Carol Göllner istorici. Julius Bielz era specialist în istoria artei, Fritz Holzträger, Bernhard Capesius, Gisela Richter, Anneliese Thudt şi Annemarie Biesselt au lucrat la Siebenbürgisch-Sächsisches Wörterbuch (Dicţionarul graiurilor săseşti), iar Harald Krasser şi ulterior Maria Fanache, respectiv Dumitru Ciurezu se ocupau de istoria literaturii. La acest efectiv de bază s-au adăugat în primii ani încă şase cercetători, plătiţi din „fond nescriptic”, care au lucrat pentru Dicţionar (Fritz Mild, Arnold Pancratz, Fritz Keintzel-Schön, Hans Wiesenmayer, Gerda Bretz şi Hedwiga Rujdea), la care s-au adăugat Stella Kolowrath, iar ulterior Hilde Klusch şi Livia Irimie, ca secretare. Şeful secţiei fiind Nicolae Lupu, care era şi directorul Muzeului Brukenthal, nucleul de cercetare şi-a început activitatea într-o încăpere a Muzeului, din Casa Albastră.

După cum arată evidenţele, în activitatea noii unităţi de cercetare, în care au lucrat temporar aproape 20 de cercetători, au fost angrenate, în această etapă iniţială, la sfârşitul anilor 50, personalităţi marcante ale Sibiului. Numărul lor s-a redus însă destul de curând, datorită arestării unora şi emigrării altora; amintim în acest context pe Gustav Gündisch, Harald Krasser, Misch Orendt, Fritz Holzträger, Annemarie Müller Biesselt etc. La această situaţie au contribuit şi anumite tensiuni între Carol Göllner, cu o platformă politică consolidată, şi o serie de cercetători saşi, care nu s-au lăsat instrumentalizaţi de către comunişti. În plus, a apărut şi o tendinţă a organelor politice de reducere a numărului germanilor din cadrul colectivului care, probabil, în viziunea partidului, având în vedere şi antecedentele privind arestarea sau emigrarea unora dintre aceştia, devenise prea numeros. În plus, unii au plecat din instituţie şi din motive necunoscute: Herbert Hoffmann şi Maria Fanache.

În ciuda unui sprijin consistent primit din Cluj, au existat anumite dificultăţi inerente începutului, dar şi sistemului politic. La Dicţionar, paralel cu cercetări de teren ample, căutându-se împreună cu partenerul german o orientare generală optimă, mai ales sub aspectul cuprinderii materialului lexicografic, s-a redactat întregul volum al literei G de două ori. Dar şi la apariţia revistei Forschungen zur Volks- und Landeskunde au existat anumite dificultăţi: primul manuscris al numărului inaugural poartă data 1957, dar el a trebuit să fie refăcut. După ce al doilea manuscris era gata tipărit, în 1959, pentru orientarea politică mai fermă şi intimidarea politică a colaboratorilor, s-a dispus topirea întregului tiraj, publicându-se, în acelaşi an, un număr nou, cu un sumar schimbat, pe placul organelor de control comuniste.

În aceeaşi perioadă au apărut însă şi primele lucrări ale cercetătorilor, dintre care amintim cartea lui Julius Bielz, Arta aurarilor saşi din Transilvania (1957), apărută şi în limba germană (Die sächsische Goldschmiedekunst in Siebenbürgen, 1957).

1960-1969 Secţia Sibiu a Filialei din Cluj a Academiei Republicii Populare Române

În a doua etapă, din anii 60, ca urmare a intervenţiei organelor politice, instituţia a primit un profil mai cuprinzător, care a înglobat un număr sporit de cercetători români. Ea a devenit astfel general reprezentativă pentru tradiţiile culturale ale părţii de sud a Transilvaniei în ansamblul său. Această restructurare a mers paralel cu fluctuaţii relativ accentuate ale mărimii şi componenţei colectivului, al cărui număr de cercetători, fără personalul auxiliar, a ajuns la 12.

Mărindu-se colectivul, a apărut imperios necesară mutarea într-un local propriu, constituit dintr-un apartament cu cinci camere şi dependinţe, pe strada Tribunei / Quergasse (secretare Livia Irimie, Karla Knäb-Fabian).

Clădirea din strada Tribunei (birourile au fost la parter, dreapta)

Au fost reprezentate, pe mai departe, domenii de cercetare foarte diferite: Nicolae Lupu, respectiv la sfârşitul perioadei şi Thomas Nägler, erau arheologi, iar Carol Göllner şi Haralambie Chircă istorici; Teodor Ionescu şi ulterior Anamaria Haldner au lucrat în domeniul istoriei artei, iar Cornel Irimie a fost etnograf; la Dicţionar au colaborat Bernhard Capesius, Gisela Richter, Anneliese Thudt şi Roswitha Braun-Sánta, în plus, temporar, Alida Fabini şi Elise Schneider, iar Dumitru Ciurezu şi, ulterior, în locul lui, Eugen Onu s-au ocupat de istoria literaturii române.

Schimbări au avut loc mai mult în percepţia ponderii domeniilor de activitate. Realizarea Dicţionarului graiurilor săseşti fiind o muncă extrem de migăloasă, asupra căreia influenţa ideologiei comuniste era redusă, a fost percepută ca o lucrare oarecum elitistă, mult apreciată şi în străinătate. În schimb, revista Forschungen, cu apariţia ei regulată (începând din 1964 cu două numere pe an), a stat direct în atenţia organelor politice de atunci. Astfel, sumarele numerelor de la începutul intervalului atestă, în mod jenant, îndrumarea comunistă fermă, în timp ce sumarele numerelor de la sfârşitul anilor 60 pledează pentru un control, respectiv autocontrol mult mai lejer. Oricum, revista având mai ales articole cu un profil istoric, a adus în prim-planul atenţiei publice preocupările de acest gen.

Anii 60 au fost, totodată, o perioadă în care au apărut numeroase lucrări importante ale cercetătorilor. În anii 1961 şi 1968 au apărut în România şi Germania primele două volume ale lucrării de căpătâi a lui Carol Göllner: Turcica. Die europäischen Türkendrucke des XVI. Jahrhunderts (Tipăriturile europene despre turci din secolul al XVI-lea), dar acelaşi cercetător a publicat în anii 60 şi alte cărţi, mai ales de popularizare. Nicolae Lupu a fost prezent în librării cu Cetatea Sibiului, iar Bernhard Capesius cu Die Landler in Siebenbürgen (Landlerii din Transilvania). În acelaşi interval au apărut contribuţii ale unor cercetători sibieni la lucrări ample; astfel Haralambie Chircă, eminent paleograf, a publicat volumul Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XIX (1626-1628) şi a fost coautor al primului volum Inscripţiile medievale ale României, apărut în 1965.

În sfârşit, merită să amintim contactele mai intense existente din această perioadă cu instituţii din străinătate şi participarea unor cercetători la congrese şi alte manifestări internaţionale; amintim în acest context plecări repetate ale lui Carol Göllner, dar şi pe Anneliese Thudt, care a beneficiat de o bursă Humboldt.

1970-1979 Centrul de Ştiinţe Sociale Sibiu al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a RSR

În anul 1970 unitatea sibiană a devenit de sine stătătoare, primind denumirea Centrul de Ştiinţe Sociale Sibiu, având până la 14 cercetători; ea a fost subordonată nou-înfiinţatei Academii de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S.R., directorul Centrului devenind Carol Göllner (contabil Valeria Isăcescu).

Prin angajările noi, destul de numeroase, făcute în perioada imediat următoare reorganizării, s-a închegat, pe lângă colectivul mai vechi al Dicţionarului (cu Gisela Richter, Anneliese Thudt, Roswitha Braun-Sánta, cărora li s-au alăturat Sigrid Haldenwang şi mai apoi Ute Maurer), un grup de cercetători relativ omogen. În domeniul istoriei şi în ramurile aferente au lucrat de acum, pe lângă Carol Göllner şi Thomas Nägler, Vasile Ciobanu, respectiv Paul Niedermaier, de istoria literaturii s-au ocupat, în afară de Eugen Onu, Joachim Wittstock şi mai târziu Livia Dumitru, iar pentru etnologie a fost angajată Anca Goţia. O specialitate complet nouă în profilul instituţiei a fost sociologia, specialişti în acest domeniu fiind Florica Vasiliu şi Rodica Atanasescu-Ţugui, iar apoi, după plecarea acesteia din urmă, Nadia Kertesz-Badrus.

Cercetători ai Institutului la Masa Tăcerii, în timpul excursiei de documentare din 1979

Nicolae Lupu, devenind decan al Facultăţii de Istorie şi Filologie, înfiinţată în 1969, s‑a transferat acolo, fiind urmat de Anamaria Haldner şi Haralambie Chircă. Cornel Irimie a devenit director al Muzeului Brukenthal, iar Maria Fanache preşedinte al Comitetului de Cultură. Teodor Ionescu a fost condamnat în circumstanţe foarte problematice şi închis, pentru aspecte legate de furtul de tablouri de la Muzeul Brukenthal, iar Roswitha Braun-Sánta şi ulterior Gisela Richter au emigrat. O schimbare neplăcută a constituit-o, la mijlocul acestei perioade, o măsură de intimidare politică: mutarea a două cercetătoare de la Dicţionar la Biblioteca ASTRA, transferare rămasă, din fericire, formală, deoarece persoanele în cauză, de neînlocuit, au fost concomitent detaşate înapoi la Dicţionar. În plus, unii dintre vechii cercetători au decedat (Julius Bielz şi Dumitru Ciurezu) sau au intrat în pensie (Bernhard Capesius).

O relaţie strânsă între cercetare şi învăţământul superior a existat la Sibiu încă de la înfiinţarea primei facultăţi, o serie de cercetători ţinând cursuri şi seminarii. În această situaţie, o altă măsură politică, aşa-zisa „integrare” în Institutul de Învăţământ Superior, s‑a limitat mai mult la cuprinderea, uneori formală, a cadrelor didactice în aşa-zisul „plan unic de cercetare” şi la sistarea plăţii orelor predate în învăţământul superior către cercetători. În rest, s‑a desfiinţat administraţia proprie a Centrului de Cercetări, directorul lui devenind, în locul lui Carol Göllner, un decan, mai întâi Ioan Vesa şi, mai târziu, Alexandru Grad.

În ciuda raportului mult schimbat între români şi saşi în componenţa colectivului de cercetători, datorită unei conjuncturi politice, cărţile apărute în această perioadă au privit preponderent populaţia germană. Printre acestea sunt de amintit, mai întâi, cele trei volume ale Dicţionarului graiurilor săseşti din Transilvania (Siebenbürgisch-sächsisches Wörterbuch), apărute succesiv, atât în România cât şi în Germania. O noutate a reprezentat apariţia, în Editura Politică, a unei lucrări colective cuprinzând Studii de istorie a naţionalităţii germane şi a înfrăţirii ei cu poporul român / Studien zur Geschichte der deutschen Nationalitä und ihrer Verbrüderung mit dem rumänischen Volk, cu o amprentă politică evidentă. Lucrarea, din care au apărut două volume în limba română şi unul în limba germană, a constituit însă prima publicaţie mai amplă din România postbelică în care s-au abordat probleme ale istoriei saşilor. Ulterior s-a putut aborda această tematică în lucrări lipsite de o asemenea conotaţie neplăcută. Este vorba, mai ales de Geschichte der Deutschen auf dem Gebiete Rumäniens I, 12. Jahrhundert bis 1848 (Istoria populaţiei germane de pe teritoriul României, din secolul al XII-lea până la 1848). La acestea au colaborat atât cercetători din Institut (Carol Göllner, Thomas Nägler, Paul Niedermaier, Vasile Ciobanu etc.), cât şi o serie de colaboratori externi, printre care Maja Philippi şi Radu Manolescu. O asemenea conlucrare a fost încă şi mai strânsă la volumul Die Literatur der Siebenbürger Sachsen in den Jahren 1849-1918 (Literatura saöilor din Transilvania în anii 1849-1918), la care au colaborat mai multe cadre didactice ale facultăţii sibiene (Stefan Sienerth, Udo Peter Wagner, Arnold Kartmann etc.).

Concomitent au văzut lumina tiparului o serie de cărţi personale cu caracter ştiinţific. Printre acestea cităm mai întâi al treilea volum, ultimul, din Turcica, apărut în România şi Germania şi câte o carte despre Regimentele grănicereşti din Transilvania, publicată în România şi Germania - pentru a aminti pe cele mai importante dintre cărţile de atunci ale lui Carol Göllner. Cornel Irimie a publicat Portul popular din Ţara Oltului, în trei volume, iar Bernhard Capesius o colecţie de articole Im alten Land (În ţara veche). Joachim Wittstock a publicat o carte privind opera epică a lui Erwin Wittstock (Erwin Wittstock. Das erzählerische Werk), Thomas Nägler un volum despre aşezarea saşilor în Transilvania (Die Ansiedlung der Siebenbürger Sachsen) iar Paul Niedermaier o lucrare despre oraşele transilvane (Siebenbürgische Städte. Forschungen zur städtebaulichen und architektonischen Entwicklung von Handwerksorten zwischen dem 12. und 16. Jahrhundert), apărută în România şi Germania/Austria. După cum rezultă din enumerarea de mai sus, majoritatea lucrărilor publicate au fost editate în limba germană: după mulţi ani de restricţie a existat, în sfârşit, posibilitatea editării unor asemenea cărţi, iar concurenţa la edituri era relativ redusă. Colegii noştri români fiind lipsiţi de o asemenea situaţie favorabilă au avut posibilităţi mai reduse de publicare.

Numărul mare al cărţilor referitoare la populaţia germană din România a accentuat percepţia Institutului în ţară şi străinătate ca profilat pe asemenea probleme: în anii de după stabilirea relaţiilor diplomatice cu Republica Federală Germană, în 1967, Institutul oferea, astfel, o imagine convenabilă relaţiilor externe. Ea s-a accentuat şi prin organizarea, la Sibiu, în 1977, a unei sesiuni a Cercului de Studii Transilvane (Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde) din Germania, o asemenea conlucrare cu Occidentul fiind, la data respectivă, un eveniment. Această sesiune organizată de institut relevă, totodată, relaţiile mai strânse din această perioadă cu străinătatea.

Cu excepţia volumelor apărute în Editura Politică, în care s-au operat (chiar şi fără cunoştinţa autorilor) intervenţii neplăcute de câtre redactorul Editurii, imixtiunea organelor politice s-a păstrat în limite rezonabile şi, de asemenea, cenzura comunistă a perioadei respective a fost, mai ales în cazul cărţilor în limba germană, destul de tolerantă.

Mutarea în strada Brukenthal (Urcarea mobilierului la etaj, în anul 1981)

1980-1989 Centrul de Ştiinţe Sociale integrat Institutului de Învăţământ Superior Sibiu

În următorul interval, al anilor 80, situaţia cercetării ştiinţifice s-a degradat în mod simţitor. Cu toate acestea, personalul a crescut numeric la 20 de cercetători, acest spor datorându-se mai ales desfiinţării treptate a Institutului de Învăţământ Superior şi transferării aici a unor cadre didactice. Angajările acestei perioade s-au făcut, de regulă, conform unor dispoziţii venite de la „partid”, uneori fără concurs, şi unele dintre cadrele noi nu s-au încadrat complet colectivului. Au avut loc schimbări şi la secretariat: s-a angajat Ana Stănese iar, ulterior, s-a pensionat Hildegard Klusch.

În urma sporirii numărului de cercetători, a fost necesară o nouă mutare, de data aceasta într-un imobil situat în dreptul Muzeului Brukenthal (fosta Bancă de Credit Funciar / Bodenkreditanstalt), unde Centrul a dispus de opt încăperi. Aparatura utilizată era încă foarte simplă; de exemplu, la colectivul de sociologie ea consta dintr-o matriţă cu ajutorul căreia se puteau realiza fişe perforate, care permiteau coroborarea rezultatelor la diferite sondaje. Mai performantă pare să fi fost, în schimb, o aparatură de altă natură: într-o dimineaţă am găsit în diferite birouri urme de mortar, care ne-au arătat că în acea noapte s-a lucrat în încăperi. De atunci am fost convinşi că există peste tot aparatură de recepţionare a discuţiilor noastre.

În această perioadă, au plecat ultimii doi cercetători ai primei ore. De la Dicţionar s-a pensionat Anneliese Thudt, în locul ei venind Stefan Sienerth (mai târziu director la Institut für Deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas an der Ludwig-Maximilians-Universität München / Institutul pentru Cultura Germană şi Istoria Europei de Sud-Est de pe lângă Universitatea Ludwig Maximilian din München), iar dintre istorici s-a pensionat Carol Göllner, aici venind, în schimb, Nicolae Branga. În plus, au fost angajaţi: pentru limba şi literatura română Victor V. Grecu şi Sanda Odaie, pentru sociologie Mihai Chiorean, Gheorghe Iliescu şi Dorel Morândău, pentru etnologie Ilie Moise, iar pentru istorie Nicolae Jurca. Această enumerare arată o schimbare a ponderii colectivelor în cadrul instituţiei, în sensul întăririi esenţiale a sectorului de sociologie şi al celui de romanistică. Totodată, procentajul cercetătorilor germani a scăzut simţitor.

Dacă, pe de o parte, s-au birocratizat formalităţile legate de aşa-zisele „lucrări de plan”, a scăzut, pe de altă parte, numărul cărţilor publicate. În primii ani ai deceniului situaţia a fost încă relativ bună. Atunci au apărut Urbanismul Daciei Romane şi Italicii şi veteranii din Dacia de Nicolae Branga, versiunea românească a cărţii Aşezarea saşilor în Transilvania de Thomas Nägler şi Im Kreislauf des Jahres / Despre obiceiuri vechi ale saşilor din Transilvania de Carl Göllner. La mijlocul deceniului, implicaţia instanţelor politice naţional-comuniste a devenit mult mai pregnantă, publicaţii ale acestei perioade fiind cărţile lui Victor V. Grecu Revoluţia, unirea, independenţa în Transilvania, şi Astra în lupta pentru făurirea statului naţional unitar român. În schimb, al doilea volum al Istoriei populaţiei germane de pe teritoriul României, redactat de Carl Göllner, nu a mai putut apărea în ţară, ci doar în Germania / Austria, şi anume sub titlul Die Siebenbürger Sachsen in den Jahren 1848-1918 (Saşii transilvăneni între anii 1848-1918). Revista Forschungen zur Volks- und Landeskunde, al cărei redactor-şef era în acea perioadă Gerhard Konnerth, a publicat, însă, pe mai departe multe rezultate ale investigaţiilor noastre ştiinfifice.

Dincolo de mobilizarea ocazională a cercetătorilor la „învăţământul politic” sau în acţiuni „culturale” pompieristice, dincolo de prezenţele editoriale mai reduse, pentru cercetători aceşti ani nu au fost o perioadă pierdută: imposibilitatea implicării lor nepolitice în viaţa civilă le-a permis o muncă asiduă şi liniştită, acumulare de materiale şi lucrări. În multe domenii, ele constituiau un tezaur preţios, ce îşi aştepta valorificarea. Aceasta este deosebit de evident în cazul Dicţionarului, dar şi al altor lucrări elaborate atunci, care au fost valorificate ulterior.

Dincolo de obstrucţiile politice, colaborarea cu instanţe ştiinţifice din străinătate s-a intensificat atât prin publicaţii cât şi prin conferinţe, participări la sesiuni ştiinţifice. Remarcabilă în acest sens este alegerea lui Paul Niedermaier de către International Commission for the History of Towns (Comisia Internaţională de Istorie a Oraşelor) ca membru al acesteia.

1990-1999 Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române

Schimbările de după 1989 au constituit, în această situaţie, un reviriment deosebit în munca noastră. Unitatea a fost subordonată din nou Academiei Române, revenindu-se, în mod firesc, la situaţia de dinainte de 1970. Ea a primit titulatura Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, dată de către Academie. În anul 1995, s-a pus problema completării denumirii cu Lucian Blaga dar, după discuţii aprinse, majoritatea cercetătorilor au fost împotriva denumirii, motiv pentru care, ulterior, Universitatea sibiană a primit acest nume.

Primul director de după 1989 a devenit Thomas Nägler (director adjunct Gheorghe Iliescu). La pensionarea lui Th. Nägler, în 1994, în locul său a fost numit Paul Niedermaier (secretar ştiinţific Florica Vasiliu); contabil a fost, mai întâi Iustina Iridon-Borcănescu şi, ulterior, Marioara Căprariu. Şi la secretariat au intervenit schimbări: a fost angajată Mariana Vlad, iar în locul Anei Stănese a venit, mai întâi, Natalia Bihorean şi apoi Lucreţia Grozavu.

În contextul anilor 90 trebuie amintită crearea unei infrastructuri noi. S-a obţinut un local nou, mult mai spaţios (fosta casă de oaspeţi a lui Nicu Ceauşescu de pe strada Lucian Blaga / Schneidmühlgasse), în care am beneficiat de 11 birouri. Numărul mai mare de încăperi a permis o grupare a cercetătorilor după specializare (Dicţionarul graiurilor săseşti, Istoria oraşelor, Etnologie / lingvistică, Istorie etc.). În urma unei reorganizări de la mijlocul deceniului, încăperea cea mai mare a fost transformată în bibliotecă (bibliotecar Steluţa Ovesia-Lăcătuş) şi mică sală de conferinţe. În februarie 1990 am primit primul calculator şi primul copiator; în decursul anilor, această bază a fost mereu lărgită. Primele aparate au fost donaţii din partea Comunităţii Luterane Mondiale (Lutherischer Weltbund, Erlangen), din partea Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde şi a Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă. Ulterior am putut achiziţiona tehnică de calcul şi din fonduri proprii, fie obţinute de la Academia Română, fie din primele granturi câştigate de unii colegi.

Clădirea din str. Lucian Blaga, sediul Institutului din anul 1990

Componenţa colectivului s-a modificat din nou. Acei cercetători, care veniseră de la Institutul de Învăţământ Superior, la data desfiinţării acestuia s‑au transferat înapoi, la nou înfiinţata Universitate, continându-şi în parte activitatea şi la Institut cu o jumătate de normă (Gheorghe Iliescu, Victor V. Grecu, Sanda Odaie, Nicolae Branga, Nicolae Jurca). Alţii s-au integrat în perioada respectivă în procesul de învăţământ în aceleaşi condiţii, respectiv continuându-şi şi activitatea în cadrul Institutului (Thomas Nägler, Vasile Ciobanu, Paul Niedermaier, Dorel Morândău, Florica Vasiliu, Ilie Moise). Au emigrat relativ puţini (Ute Maurer, Stefan Sienerth şi, ulterior, Thomas Nägler) şi, de asemenea, se cuvin a fi înregistrate unele pensionări, la sfârşitul acestei perioade (Anca Goţia şi Joachim Wittstock). În schimb, au fost angajaţi alţii, mai tineri (pentru arheologie Zeno-Karl Pinter, la Dicţionar Isolde Huber şi Malwine Dengel, pentru istoria germanilor, temporar, Hannelore Baier, pentru istoria oraşelor Judit Pál, Marian Ţiplic, Reinhold Gutt şi, în locul acestuia, Simona Bondor iar pentru traduceri Sigrid Pinter). Din enumerarea de mai sus rezultă apariţia unui nucleu, relativ puternic, care se ocupă de istoria oraşelor din România.

Biroul Dicţionarului graiurilor săseşti din Transilvania, 1996

În mare, s-a păstrat profilul tradiţional al Institutului, acela al studierii istoriei şi culturii populaţiei româneşti şi germane, în special din Transilvania, cu domeniile de cercetare aferente, un accent deosebit fiind pus, în continuare, pe Dicţionarul graiurilor săseşti, dar şi pe cercetări privind istoria literaturii. O ramură complet nouă în cadrul institutului o reprezintă istoria oraşelor din întreaga ţară – aceasta datorită iniţiativelor pornite de la Institutul sibian, dar şi a importanţei germanilor în procesul de urbanizare. În schimb, în inventarierea moştenirii culturale a germanilor din Transilvania, periclitată datorită emigrării în masă a acestei populaţii la începutul anilor 90, Institutul nu s-a putut implica decât într-o măsură redusă, din cauza lipsei de personal de profil.

Dincolo de o activitate didactică intensă a cercetătorilor, mai ales în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu dar, temporar, şi la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, colectivul a preluat sarcini mult sporite: la începutul anilor 90, Academia a facilitat editarea a trei periodice suplimentare. În afară de revista bianuală Forschungen zur Volks- und Landeskunde (redactor-şef Joachim Wittstock), Institutul nostru a preluat, din 1992, revista Studii şi Comunicări de Etnologie, în limba română, completată cu unele materiale în limba germană (redactor-şef Ilie Moise). Din anul 1993 apare revista bianuală Historia Urbana, tot în limba română, dar având şi studii în limbi de circulaţie internaţională (redactor-şef Vasile Ciobanu). De asemenea apare, din 1994, Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, exclusiv în limba română (redactor-şef Eugen Onu). Dificultăţi financiare la Editura Academiei Române, care a editat toate aceste periodice, au dus însă, la sfârşitul anilor 90, la întârzieri tot mai mari în apariţia publicaţiilor. în această perioadă doar Forschungen şi Historia Urbana au fost menţinute la Editura amintită; Studii şi Comunicări de Etnologie a putut apărea, pe mai departe, doar prin finanţări obţinute pe plan local, iar apariţia Anuarului s-a sistat temporar.

Asemenea disfuncţii nu au avut repercusiuni asupra celor trei buletine informative, publicate de către Institut. Dintre acestea unul, Informaţii privind istoria oraşelor, a apărut lunar (redactat mai întâi de Paul Niedermaier şi, ulterior, de Judit Pál), iar alte două, privind chiar activitatea Institutului (Buletin informativ, respectiv Informationsblatt), au apărut trimestrial (redactori fiind Livia Dumitru, respectiv Sigrid Pinter).

O importanţă deosebită a avut, începând din această perioadă, implicarea noastră în organizarea activităţii de cercetare din afara Institutului. Începând din anul 1990 s-au strâns relaţiile cu Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde din Germania (Cercul de Studii Transilvane). În special datorită conlucrării lui Walter König, preşedintele de atunci al Cercului, şi a lui Thomas Nägler, directorul Institutului, s-au organizat nu numai sesiuni ale Arbeitskreis-ului la Sibiu şi în alte oraşe transilvane, la care au participat cercetători din toată ţara, ci s-a înfiinţat, de facto, Secţiunea România a acestui Cerc. Urmare a iniţiativei lui Paul Niedermaier, s-a înfiinţat, în paralel, în anul 1992, în cadrul Academiei Române, Comisia de Istorie a Oraşelor din România, găzduită de către Institut, mai exact, de nou înfiinţatul Sector de Istoria Oraşelor din cadrul acestuia. Şi această Comisie a organizat anual una sau două sesiuni ştiinţifice cu profil naţional sau internaţional şi alte activităţi.

Temele lucrărilor şi restul activităţilor care au constituit obiectul muncii noastre dovedesc că, în ciuda tuturor schimbărilor şi a unor modificări intervenite în decursul deceniilor în cadrul instituţiei, aceasta şi-a păstrat profilul iniţial, anume cel al cercetării, cu precădere, a istoriei şi culturii populaţiei româneşti şi germane din Transilvania. Este esenţial că aceste investigaţii s-au efectuat în strânsă relaţie cu cercetarea central-europeană, unitatea contribuind astfel la intensificarea legăturilor cu aceasta.

Cum în anii 80 s-a publicat foarte puţin, a existat o serie de manuscrise pentru care sosise timpul valorificării. Este cazul, mai ales, al unor volume ale Dicţionarului graiurilor săseşti, şi anume al literelor „L” şi „M”, redactate în formă finală de către Sigrid Haldenwang şi Isolde Huber, publicate de Editura Academiei Române şi Editura Böhlau. Împreună cu Südostdeutsches Kulturwerk din München (azi Institut für Deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas), în editura institutului respectiv din München au fost publicate de către Joachim Wittstock şi Stefan Sienerth două volume, pe baza unor manuscrise mai vechi: Die deutsche Literatur Siebenbürgens (Literatura germană a Transilvaniei). Tot în străinătate, la Heidelberg, a apărut un prim volum privind urbanismul medieval în Transilvania, de la începuturile lui până în 1241 (Der mittelalterliche Städtebau in Siebenbürgen, im Banat und im Kreischgebiet), de Paul Niedermaier.

Mai numeroase au fost cărţile publicate în ţară. În acest context sunt de amintit unele publicaţii ale lui Ilie Moise: Confrerii carpatice de tineret. Ceata de feciori, de asemenea Folcloristica sibiană precum şi Eternităţi sibiene. Victor V. Grecu a publicat o carte privind Idealul unităţii naţionale în presa românească, Nicolae Jurca a elaborat două cărţi despre istoria social-democraţiei din România (dintre care una în limba franceză) şi, concomitent, a apărut un prim fascicul, pilot, integral bilingv, din Atlasul istoric al oraşelor din România, Sighişoara (text Paul Niedermaier, planşe Reinhold Gutt şi Simona Bondor), prin care s‑a demarat o serie de publicaţii noi, recomandată de Comisia Internaţională pentru Istoria Oraşelor. Fireşte, tematica publicaţiilor a fost foarte variată; astfel, amintim şi un volum colectiv, Filologie şi istorie, redactat de Victor V. Grecu.

Tot în această perioadă a fost posibilă publicarea şi a unor teze de doctorat. Una dintre acestea a fost teza lui Eugen Onu, Dramaturgia română între 1900-1944. Sensuri ale evoluţiei. Dar şi în cazul acestora tematica a fost largă. Astfel, Zeno-Karl Pinter a publicat teza sa privind Spada şi sabia medievală în Transilvania şi Banat (secolele IX-XIV), Sigrid Haldenwang lucrarea Die Wortbildung des Adjektivs in der siebenbürgisch-sächsischen Mundart (Formarea adjectivului în graiul săsesc din Transilvania), iar Judit Pál Procesul de urbanizare în scaunele secuieşti în secolul al XIX-lea.

În noile circumstanţe a fost firească o integrare tot mai strânsă a cercetătorilor în structuri europene. Pe lângă colaborarea, deja tradiţională, cu Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde din Germania şi cu International Commission for the History of Towns, s‑au fondat noi colaborări: cu Center for East- and Central European Studies din Budapesta, cu Instituut voor sociale en economische Geografie de la Katholieke Universiteit Leuven, cu Centre d’analyse et intervention sociologiques din Paris ;i cu Südostdeutsches Kulturwerk München. De asemenea, au existat numeroase plecări ale unor cercetători în străinătate la conferinţe şi simpozioane precum şi pentru documentare.

În contextul activităţii depuse trebuie luată în considerare şi premierea unor cercetători de către Academia Română, şi anume cu premiul „Timotei Cipariu” (Anneliese Thudt, Sigrid Haldenwang, Gisela Richter), cu premiul „Nicolae Iorga” (Nicolae Jurca) şi cu premiul „Mihail Kogălniceanu” (Paul Niedermaier), de asemenea şi de către organisme din străinătate, Österreichischer Arbeitskreis für Städtegeschichte cu premiul „Pro civitate Austriae” (Paul Niedermaier).

2000 – Institutul astăzi

Începând din anul 2000 au intervenit din nou o serie de schimbări esenţiale. Acestea au privit mai puţin profilul Institutului cât, mai ales, cadrul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. În urma unui proces cu vechiul proprietar, acestuia i s-a retrocedat imobilul în care Institutul îşi avea sediul şi, în consecinţă, în urma unei somaţii primite, a fost necesară eliberarea clădirii. Primăria nu a putut să ne închirieze un alt local. În această situaţie de criză maximă s-au ivit circumstanţe deosebit de avantajoase: s-a putut închiria un imobil, situat pe Bulevardul Victoriei, care a fost retrocedat Bisericii Evanghelice C.A. din România; cu ajutorul Primăriei Municipiului Sibiu acest imobil a fost eliberat, iar din partea Fundaţiei Niermann (Gemeinnützige Hermann-Niermann-Stiftung, Düsseldorf), dar şi din partea Academiei Române, s-au obţinut fondurile necesare pentru o reparaţie şi modernizare corespunzătoare. Mulţumim atât episcopului Bisericii, dr. Christoph Klein, cât şi preşedintelui Fundaţiei, Uwe Stiemke, pentru ajutorul acordat.

Clădirea de pe Bulevardul Victoriei, sediul Institutului din 2002

După o perioadă de tranziţie, în care majoritatea cercetătorilor au lucrat provizoriu la etajul localului nou, iar echipa Dicţionarului graiurilor săseşti, la Casa Luxemburg din Piaţa Mică, dispunem acum de un local optim, cu 21 de încăperi, dintre care 15 sunt folosite ca birouri iar altele ca bibliotecă / sală de conferinţe, depozit de cărţi, arhive, cameră de oaspeţi, chicinetă şi hol. Aceasta înseamnă că, la ora actuală majoritatea cercetătorilor dispun de un birou propriu. În această situaţie nouă era posibilă mutarea Dicţionarului în localul Institutului.

O preocupare deosebit de importantă din această perioadă a fost instituţionalizarea (şi din punct de vedere financiar) a diferitelor organisme afiliate Institutului sub forma de asociaţii non-profit; această acţiune a devenit necesară în condiţia restrângerii fondurilor bugetare. Astfel, pe lângă Comisia de Istorie a Oraşelor din România, găzduită de noi, s-a înscris la Tribunalul din Sibiu „Civitas Nostra. Societate pentru Studiul Istoriei Oraşelor”; Secţia România a Asociaţiei Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde s-a înscris la Tribunal sub denumirea „Cercul de Studii Transilvane”. În plus, s‑a înfiinţat o asociaşie denumită „Cercetarea sibiană”, menită să sprijine activitatea în acest sens, atât în cadrul Institutului cât şi în oraş. Rezultă, deci, că toate trei asociaţii vor sprijini cercetările şi pe cercetătorii din România în general, din Transilvania şi municipiul Sibiu, în măsura în care acestea gravitează, într-un fel sau altul, spre ICSUS.

Beneficiind de o infrastructură solidă, de o legătură trainică cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu precum şi cu alte organisme adecvate, Institutul tinde, tot mai mult, să devină un focar al cercetării ştiinţifice. În acest fel, cu o serie de cercetări fundamentale efectuate de personalul propriu şi colaboratori externi, dar şi ca organizator şi multiplicator, el înţelege, azi, să corespundă menirii Academiei Române.Sub aspectul personalului, în locul lui Judit Pál, care a plecat la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, al lui Marian Ţiplic, care a plecat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, au fost angajaţi Anda-Lucia Spânu şi Dan Dumitru Iacob; în locul lui Joachim Wittstock, care s‑a pensionat, a venit Gudrun-Liane Ittu (care se ocupă de istoria artei); în locul lui Eugen Onu, decedat, s‑a angajat Gabriela Panţel-Cenuşer; postul Simonei Bondor, care a emigrat, a fost preluat de Mariana Vlad, iar în locul bibliotecarei Steluţa Lăcătuş, emigrată şi ea, a fost cooptată Maria-Emilia Crângaci-Ţiplic. Au mai fost angajaţi Winfried Ziegler pentru probleme de istorie, care a şi plecat, Elke Deac-Cinăzan la Dicţionar şi Delia Popa (mai târziu, în locul Lucreţiei Grozavu), la secretariat. Aceasta înseamnă, totuşi, că schimbările de personal au fost relativ reduse şi nu în sensul lărgirii schemei. Este, de asemenea, problematică situaţia personalului la Dicţionarul graiurilor săseşti, întrucât nu se mai găsesc vorbitori de grai, motiv pentru care, încercăm în prezent cooptarea unor cercetători din Germania. Periodicele redactate de Institut apar în continuare, iar pentru recuperarea rămânerii în urmă de la sfârşitul anilor 90, urmare recomandării Editurii Academiei Române, au fost comasate mai multe numere într-unul singur.

Lucrările majore, în bună parte fundamentale, executate în colaborare internaţională, au continuat şi, în parte, s‑au şi încheiat. Din cadrul Dicţionarului graiurilor săseşti din Transilvania, publicat de Editura Academiei Române şi Editura Böhlau (colaboratori Sigrid Haldenwang, Malwine Dengel, Elke Cinăzan) a apărut volumele VIII, cu literele „N-P”, IX, cu literele „Q, R”. În Editura Institutului pentru cultură germană şi istoria Europei de sud-est din München (Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas) a apărut un volum de corespondenţă, preponderent pe probleme culturale, redactat de Joachim Wittstock şi Stefan Sienerth, sub titlul Bitte um baldige Nachricht (Rog veste grabnică). Celelalte lucrări care sunt de amintit în acest context se înscriu în domeniul istoriei oraşelor. Este vorba, mai întâi, de o lucrare privind istoria urbanismului în Transilvania, elaborată şi finalizată de Paul Niedermaier; două dintre cele trei volume ale acesteia au fost publicate în această perioadă la Editura Böhlau sub titlurile Städtebau im Mittelalter. Siebenbürgen, Banat und Kreischgebiet, 1242-1347 (Urbanism în Evul Mediu, Transilvania, Banat şi Crişana, 1242-1347), respectiv Städtebau im Spätmittelalter. Siebenbürgen, Banat und Kreischgebiet, 1348-1541 (Urbanism în Evul Mediu târziu. Transilvania, Banat şi Crişana, 1348-1541). Tot cu sprijin din străinătate, din partea International Commission for the History of Towns, a apărut o altă lucrare fundamentală, bilingvă, Elenchus fontium historiae urbanae, referitoare la începuturile oraşelor medievale din România, autorii acestei cărţi, publicată de Editura Academiei Române şi în revista Historia Urbana, fiind Paul Niedermaier, Oana Damian, Zeno-Karl Pinter, Gheorghe Cantacuzino, Mircea D. Matei şi Stela Cheptea.

Dincolo de aceste publicaţii, trebuie amintită desfăşurarea lucrărilor la noua lucrare fundamentală, Atlas istoric al oraşelor din România / Städtegeschichte-atlas Rumäniens. În cadrul acestei lucrări au apărut patru fascicule referitoare la oraşele Sighişoara, Sebeş, Suceava, Târgovişte, Brăila. La ele a participat un colectiv mare, diferit de la o fasciculă la alta; amintim aici pe coordonatori: Mircea D. Matei, Gheorghe Catacuzino şi Dan Dumitru Iacob, ultimul răspunzând de acest proiect în cadrul Institutului. Traducerea integrală în limba germană a fost efectuată de Sigrid Pinter. Apariţia, în Editura Enciclopedică, a fost posibilă datorită unor granturi, obţinute de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, dar şi a unei sponsorizări de către o firmă privată.

La îndeplinirea unui deziderat mai vechi – elaborarea unor studii referitoare la istoria germanilor din România –, un aport însemnat l-a adus publicarea a două teze de doctorat: Vasile Ciobanu, Contribuţii la cunoaşterea istoriei saşilor transilvăneni, 1918-1944 şi Gudrun-Liane Ittu, Cultura germanilor din România în perioada 1944-1989 reflectată în publicaţii. O temă asemănătoare are cartea Nadiei Badrus, Relaţiile interetnice reflectate în presa germană din Transilvania. 1931-1944. Împreună cu volumele publicate încă sub redacţia lui Carol Göllner şi a volumelor scrise şi redactate de Joachim Wittstock şi Stefan Sienerth, această temă principală a Institutului sibian primeşte contururi tot mai clare.

Au existat, fireşte, şi alte cărţi publicate de către cercetătorii Institutului, dintre care amintim: Zeno-Karl Pinter, Roşcani. Biserica monument istoric şi Der Böhmerberg bei Broos / Orăştie. Eine archäologische Monographie (Dealul Pemilor de lângă Orăştie. O monografie arheologică, elaborată în colaborare cu Sabin Adrian Luca); Gudrun-Liane Ittu, Muzeul Brukenthal de la constituirea colecţiilor până în zilele noastre, respectiv Geschichte des Brukenthalmuseums, precum şi cartea The Avant-garde Artist Hans Mattis-Teutsch. His Work and Thought; Gabriela Panţel-Cenuşer, Absurdul – confluenţe şi repere teatrale, de asemenea Specific şi creativitate în teatrul absurdului şi Tribuna. 1884-1903. Incursiune culturală.

O noutate a constituit şi apariţia unor cărţi de sociologie, dintre care amintim: Florica Vasiliu, Sindicate şi sindicalişti, precum şi Societate şi politică; Nadia Badrus a publicat Societatea civilă în România după 1989. Geneză, moduri de acţiune, iar Dorel Morândău, Intelectualii şi schimbarea socială în societatea românească în tranziţie.

În perioada analizată s‑a pus mai acut problema autofinanţării, la care au contribuit granturi contractate pentru Atlasul istoric al oraşelor din România şi părţi ale Dicţionarului graiurilor săseşti din Transilvania. Mai importantă a fost, însă, executarea pentru Primăria Municipiului Sibiu, pe bază de contract, a documentaţiei ample pentru nominalizarea centrului istoric al oraşului în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Lucrarea, coordonată de Paul Niedermaier şi executată de către colaboratori externi (Steffen Mildner, Alexandru Avram, Ioan Bucur, Szabolcs Guttmann, Tereza Sinigalia şi alţii), precum şi din Institut (Anda-Lucia Spânu, Simona Bondor, Mariana Vlad), a permis Institutului rezolvarea unor probleme stringente, mai ales de dotare.

Dincolo de cursurile ţinute la Universitatea „Lucian Blaga”, sunt fireşti alte activităţi şi colaborări. Astfel, pe plan intern, este vorba de publicarea unor articole şi susţinerea unor comunicări şi conferinţe dar, mai ales, organizarea unor sesiuni de comunicări ştiinţifice (activitate în care au fost angrenaţi, de exemplu, Vasile Ciobanu, Anda-Lucia Spânu sau Florica Vasiliu). Cercetători ai Institutului participă, de asemenea, la conducerea unor organisme ştiinţifice, culturale, educaţionale şi obşteşti pe plan naţional şi local. Pe plan extern, pe lângă participări cu comunicări la diferite sesiuni şi colocvii, este remarcabilă participarea Institutului la şedinţele organismelor de conducere de la Siebenbürgen-Institut, de pe lângă Universitatea Ruprecht din Heidelberg, de la Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde, Gundelsheim şi de la Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas, de pe lângă Universitatea Ludwig-Maximilian din München. De asemenea, participăm la alte organisme precum International Commission for the History of Towns sau Südostdeutsche Historische Kommission.

Rezultatele muncii noastre au fost recunoscute, între altele, prin alegerea lui Paul Niedermaier ca membru corespondent al Academiei Române. Vasile Ciobanu a fost laudat cu premiul „Gheorghe Bariţiu” al Academiei Române, Anneliese Thudt şi Sigrid Haldenwang au fost distinse cu premiul „Hans-Cristian und Beatrix Habermann” din Germania, lui Victor V. Grecu i s-a acordat Efigia de argint a Senatului Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, iar lui Paul Niedermaier Efigia de aur.